Stai tu cu tine. Indiferent cât ai vrea să găsești ieșirea, nu o găsești.
Toate par împotrivă, toate sunt cu susul in jos, toate se leagă doar ca să îți facă in ciudă. Îți sună cunoscut?
Și dintr-o dată, în ceața groasă, în care începi să renunți să te mai miști sau să te zbați, din adâncul inimii tale țâșnește speranța, că poți!
Poți să te ridici în picioare și să refuzi să rămâi prizonierul altora, să refuzi rolul principal pe care ți l-au distribuit alții. Îl refuzi pentru că iți dai seama că nu ești nici a cincea dublură, ești o biata păpusă de cârpa si ceilalți te trag din când in când de sfori. Uneori o fac in numele dragostei, alteori pentru că pur si simplu nu te plac.
Și de multe ori te agăți chiar tu în cui să nu mai poți face nici o mișcare. Sā ramai așa amorțit în durerea și neputința ta. Dar acum faci un efort și simți că inima ta poate fi cârja sau trambulina care să te smulga pe tine din povestea ta.
Ce zici, simți? Simți ca poti?
Catrinel Rus
Comments