Cãutare



Am trecut prin timp si viață într-o căutare veșnică, ceva lipsea chiar dacă aparent eram un om împlinit. Trăiam într-un ritm care mă gâtuia și mă sleia de puteri. Dar îmi bifam conștiincioasă lista zilnică. Și nu lăsam nimic pe dinafara. Am crescut cu ideea că trebuie să le faci pe toate: uită de tine și concentrează-te pe nevoile celorlalți.


Foarte fain, până la un punct. Punctul în care simți că te pierzi în ecuație, că nu te mai regăsești nicăieri, ești un hamster onorabil care aleargă nebun in roata lui, ce nu se oprește niciodată.


Mi-au trebuit ani de zile să învăț să spun nu. Apoi ani de zile să nu mă simt vinovată că spun nu. La un moment dat am început să înțeleg cu inima diferența dintre da si nu. Când vreau de fapt să spun nu? Când spun nu sau da din obișnuință, din șabloane ale creierului? Din rămășițele lui: ' așa se face și așa nu?’


Uneori pedalez în gol pentru că mă pierd ușor de mine, dar când îmi revin mă simt vie cu adevărat, stăpâna pe viața pe care aleg să o trezesc in mine. Fără poleielile altora. Fără temeri. Fără impuneri. Timpul pe care îl dăruiesc acum cuiva este încărcat de iubire, pentru că îl dau cu toată inima. Sau nu îl dau deloc.


Căutarea mea nu s-a oprit. Diferența e că s-a transformat într-o călătorie pe care o savurez la pas.


Catrinel Rus

  • White Facebook Icon