De ce-urile noastre, revoltele, ne amețesc într-un cerc. ‚De ce mi se întâmplă asta’, anulează orice găsire a vreunei soluții. Oricât de chinuit, de pedepsit, de vinovat te-ai simți pentru viața asta, care uneori doar ți se întâmplă, rămânând în acest punct, e ca și când ai alege un scaun de tortură.
Indiferent de cât de crud, de urât pare totul, poți alege că nu mai vrei să trăiești așa. Dar de multe ori chiar dacă faci această alegere mental, spunându-ți că te-ai săturat, că nu mai vrei, că nu mai poți duce, nu se întâmpla nimic. Pentru că dialogul tău interior este purtat într-o zonă a neputinței: ‚nu am ce să schimb, toate îmi sunt împotrivă’.
Te-ar putea ajuta sa iesi din robia scenariilor lui: ‚ce se mai poate întâmpla rău’, daca ti-ai muta atenția asupra unei bucăți de pace din tine. Iar daca nu poți să o descoperi pentru că te simți îngenunchiat de chinul prin care treci, începe prin a-ți observa șirul gândurilor. Nu ca și când ai vrea să îl controlezi. Observă ca și când ai fi un spectator, observă-ti emoțiile declanșate de aceste gânduri și cum îți reacționează corpul. De cate ori simți că te crispezi, că te doare stomacul, că ți-e frica, atunci când iti trece vreun gând prin minte?
Fă un pas înapoi din fața gândurilor și când ele vin, dacă ai hotărât că vrei să schimbi, alege doar să îți spui: e un alt gând și nu înseamnă decât un alt gând: nu ma condamnă la moarte, nu îmi ia tot ce iubesc mai mult pe lume, e doar un gând care îmi aduce o vinovăție, o nedreptate din trecut sau o grijă pentru viitor; îl observ și îl las să treacă.
Poartă-te cu gândurile tale ca și când ai fi un destinatar care poate primi sau poate refuza ce găsește în cutia poștala.
Și nu îți face griji dacă după ce începi, te vei mai trezi prins in carusel, poți să te amuzi spunându-ți: ‚iar s-a ambalat mintea’. La urma urmei ea doar încearcă să își păstreze importanța de bodyguard imaginar.
Mintea e minunată atâta timp cât o pui în sertarul de instrumente și nu o lași să preia controlul asupra vieții tale.
Câți nu simt o presiune uriașă pentru că nu au rezolvat, nu au bifat, nu au fost perfecți într-o zi?
Sau nu li s-a făcut dreptate?
Sau nu au fost tratați de ceilalți așa cum își doreau?
Sau ei au fost cei care nu au strălucit, au fost sub targhetul stabilit de societate?
Uneori poveștile din mințile noastre nu sunt decât niște povești pe care ni le spunem de atât de mult timp încât au devenit adevăruri supreme.
De aceea, dacă gândurile tale nu îți aduc ceva ce poți rezolva în această clipă, mulțumește că ai fost informat (mulțumesc, acum știu) și lasă-le să plece, nu le mai recicla la nesfârșit.
Dacă ești consecvent și nu renunți, nu intri în ‚eu nu pot’,’eu nu am cum să reușesc' vei observa deschizându-se acea bucățica de pace pe care o așteptai. Nu mai trăiești de parcă trebuie tot timpul să stingi incendii devastatoare.
Și chiar dacă viața ta nu se schimbă instantaneu va fi mai usor de purtat.