Mi s-a așezat în inimă tristețea dorului de cei plecați, așa cum se așaza prima zăpadă: în straturi subțiri, timide, apoi din ce în ce mai hotărât.
E un dor dureros, deși am auzit de atâtea ori că timpul vindecă orice rană. Da, poate că unele răni reușesc să se închidă, le oblojim adunându-ne puterea, de dragul celor rămași. Dar pe undeva, încă mai dor cuvintele nespuse, ,,te iubesc’’-urile înăbușite de stresul zilnic, nebuniile pe care nu ne-am îngăduit să le facem împreună, visele pe care le-am uitat în colțul cu ,poate cândva’.
Doare dorul de cei plecați.
Te agăți de clipele în care îi simți cumva în preajmă, amintirile devin atât de dense încât capătă formă, ca o realitate paralelă care se întâmplă alături. E un moment bun să le mulțumești că te-au însoțit un timp în viața. Că ți-au dăruit iubire, liniște, bucurie, pace, că te-au ocrotit, că te-au învățat, că ți-au fost grație, duioșie sau putere. Că poate uneori ți-au dat lecții pe care atunci nu le-ai înțeles și i-ai judecat. Dar acum știi, acum poți pricepe. Acum poți ierta și poți fi iertat.
Pe deplin.
Tuturor celor care mi-au fost alături crâmpeie de viață sau vieți intregi: în inima mea va fi întotdeauna un loc al vostru. E un loc senin, luminat de iubirea mea pentru voi, (e acolo întreagă, pe vecie). Si e lumea in care păstrez ca pe o apă vie iubirea voastră pentru mine:
brațe care legănau și mă ocroteau, simplitatea, poveștile, jocul, bucuria, inocența.
Viețile voastre care s-au împletit într-un răstimp de iubire cu viețile noastre nu s-au risipit, sunt imprimate adânc în dorurile noastre.
Vă mulțumesc dragii mei, plecați dintre noi.
Catrinel Rus
Kommentare