Simt cu disperare că am greșit. Da, încă mai simt disperări din astea care îți îngheață inima.
Și nu știu de ce, sunt prima care mă acuză de vini reale sau imaginare.
Sunt cea care arată cu degetul spre mine, fără strop de îngăduință.
În loc să îmi deschid ochii și să îmi amintesc că am făcut tot ceea ce am știut mai bine în acel moment. Și în primul rând am iubit din toată inima. Am dăruit bucăți întregi de viată fără să am vreo așteptare. Am clădit binele pe care îl știam cu mintea de atunci.
Cu înțelepciunea de azi, cu experiența si cu rezultatul gata imprimat pe piele, degeaba vii și îmi spui că era mai bine altfel. Că acum aș putea să spun și eu. E limpede acum și ușor de văzut.
Diferența e că eu m-am aruncat, m-am implicat, mi-am asumat drumul si responsabilitatea. Atât cât m-am priceput. Dar cu toată ființa.
Aș putea să cânt și să bocesc să se întoarcă timpul pentru că acum chiar știu ce am de făcut. Dar iacătă nu se întoarce, e doar o curgere: uneori lină, alteori năvalnică .
Nu se oprește să știi. Timpul e un mod al mintii de a percepe viața. De a-i da o unitate de măsură. Dar suntem de obicei prea absorbiți de tot ce avem de făcut ca să ne dăm seama că în goana noastră după ,,a rezolva’’, pierdem exact timpul din viața noastră: timpul de bucurie, timpul de creștere, timpul de iubit și împlinit.
Așa că dacă vrei să schimbi ceva schimbă acum. Nu îți mai pierde vremea cu vini fără fond și fără rost, nu te mai da cu fundul de pământ sau cu capul de pereți, nu mai mușca din tine. Lasă-te în voia acestui timp care vine și pleacă. Nu te mai opune și dă-ți voie să fii. Să fii plutire. Să fii simțire. Să fii iubire.
Mai contează azi că nu ai fost perfect ieri?
Contează poate pentru cei care au nevoie să fii țap ispășitor. Că ceva nu a ieșit. Că ceva a dat greș. Că ați dat chix împreună, dar de vină ești doar tu.
Doar tu.
Adună-te.
Reclădește-te. S-au rupt bucăți din tine ori de câte ori ai suferit, ori de câte ori te-ai învinovățit, ori de câte ori nu te-ai simțit iubit. Sunt tot acolo, unde le-ai lăsat. Dezgheață-ti inima. Și mai pune viată, bucurie și iubire de acum.
Și apoi mai vezi.
Poți fi trandafirul viu al inimii tale. Știi tu, ăla ofilitul, care abia se mai târâie de la o zi la alta și moare de somn toată ziua, dar trage de el, că așa trebuie? Ce zici de o resuscitare?
Dăruiește-ți în primul rând înțelegere. Nu te mai speria când descoperi că ai greșit că nu vine sfârșitul lumii, parol! Ca tine sunt toți oamenii planetei care greșesc și ei când și când pentru că altfel ar fi îngerași.
Contează ce pui in ceea ce faci: determinare, iubire, bunătate, generozitate, integritate. (mai ai, mai știi și altele? :-))
Te-ai rătăcit? Poți fi tu harta ta spre mai bine.
Dar mai întâi udă trandafirul acela, bine?
Catrinel Rus
a doua Imagine de Neenuvimalkumar de la Pixabay