M-am împiedicat. De nicăieri, o piatra mi-a stat în drum. M-am adunat cu încetinitorul de jos, încercând să mimez o urmă de grație, ca să parez zâmbetele din jur. Apoi mi-am rememorat căzăturile, unele glorioase, aproape cascadorii, altele tip plăcintă. Și pe cele mai dureroase, eșecurile.
Ai fost vreodată sigur că vei străluci și ai dat chix? Sau te-ai temut că vei pierde și ai pierdut în toata gloria? Te-ai învinovățit mai apoi? Ți-a venit să muști din masă, să te dai cu capul de pereți? Te-ai simțit rușinat, vinovat și n-ai mai știut unde să te ascunzi?
Trăim într-o societate cläditä pe competitivitate.
Eroii sunt duși pe umeri iar învinșii aruncați la gunoi, asta e de când lumea, nu?
Dar cum ar fi dacă am încerca să privim si altfel lucrurile?
Primul pas ar fi să acceptăm că egoul nostru are nevoie de măguliri si validări exterioare, pe care nu le prea primești după un eșec. Frica de a pierde aprecierea celorlalți crește pe măsura nesiguranței din interior. Dar asta nu înseamnă să negi că ai nevoie de succes si de admirație ca să te simți bine; nuuu, înseamnă doar să observi și să accepți că e ceva real, care ți se întâmplă. Este așa deocamdată și basta.
Observând poate începi să te gândești că există un spațiu de liniște în interior care nu are nevoie de nimic exterior ca să fie în pace. Dar nu îți bate capul cu asta prea mult, pentru că altfel doar vei mima găsirea lui. Ia-l doar în calcul ca posibilitate.
Nu te mai măcina, nu te mai învinovăți, că indiferent cât de urât îți vorbești nu vei aduce timpul înapoi, deci nu vei putea schimba ceva. Data viitoare (în general există o dată viitoare) in loc sa repeți varațiuni pe aceeași temă, încearcă să expiri (fără să inspiri înainte) luuung până ti se lipește stomacul de spate, si totodată imaginează-ți că arunci afară toată ciuda, vinovăția si ce te mai macină, apoi inspiră calm. Spune-ți: accept că am dat gres. Mă accept exact așa cum sunt acum. Pot învăța ceva de aici? În general atunci când ești sincer și nu vrei să te ascunzi de tine, primești exact răspunsurile de care ai nevoie în acel moment.
Îți asumi responsabilitatea și treci mai departe. Nu mai despica firul în patru și nu te invalida. Dar nici nu te preface. Dacă nu reușești acum, nu reprima, pentru că nu faci decât să acumulezi gunoi. Eu nu zic că e ușor sau plăcut să faci săpături, dar chinul e mai mic decât să tot retrăiești același moment dureros la nesfârșit.
Amintește-ți mereu că nu un eșec te definește. Și iartă-te.
Iartă-te că nu ești perfect. Uită-te în jur la oamenii pe care îi iubești. Sunt perfecți? Nu, serios, sunt? Chiar nu, așa-i? Și atunci tu ție de ce iți ceri sa fii perfect? De ce te pedepsești, trăind si retrăind o stare de umilință, de multe ori autoindusă?
Si de altfel să știi că în general așteptările celorlalți de la tine sunt mai mici decât crezi. Noi suntem cei care credem în ‚totul sau nimic’, ‚sunt perfect sau sunt un ratat’ .
Exista oameni care își privesc eșecurile ca și când ar fi responsabilitatea celorlalți. Bravo, se vor învârti în același cerc până poimarți. Sau până când își dau seama că e cu repetir și ceva nu e în regulă. Am fost și eu pe aici, recunosc că e mai comod pe moment să tot arunci vina în dreapta și în stânga, să te convingi și să îi convingi pe toți, că tu chiar nu puteai face nimic.
Există oameni care își privesc nu numai propriile eșecuri ci și pe ale celorlalți ca și când ar fi doar responsabilitatea lor. Lor le e mult mai greu. Rănile sunt mai adânci, măcinarea e totala, depresia e la un pas distanta. Am rătăcit și pe aici, zona e cu dureri de inima și cu devalorizare totala. Am cărat ani de zile poveri străine și știu cât de împleticit îți poate deveni mersul.
Există și oameni care își privesc așa numitele eșecuri, ca pe niște experiențe de viață etichetate cu ‚nu repeta identic’ , dar care îi aduc mai aproape de ce își doresc ei. Oameni care au seninătatea de a nu confunda rezultatele (și aici domeniul chiar nu are nici o relevanță) cu valoarea Sinelui.
De cele mai multe ori rătăcim între grupurile de mai sus și deși la nivel conștient la un moment dat începi să înțelegi și să alegi unde vrei să fii, nu e doar o chestiune de înțelepciune și de voință dintr-un moment și apoi gata. E vorba despre cum trăiești. Nu e o piatră de hotar de care ai trecut sau de care te-ai împiedicat. Dar poate fi alegerea fiecărei zile.
Hai sa ne privim eșecurile ca pe niște trepte pe care le clădim în călătoria noastră spre soare. Cine nu a avut parte de eșecuri înseamnă că nu a avut curajul să încerce forțarea propriilor limite..
Înainte să fii bun la ceva trebuie să fii curajos, am auzit zilele trecute. Și știi ceva? Subscriu in totalitate. Tu?
Catrinel Rus