Inimi înghețate


Dacă ți-as spune acum câte inimi înghețate am întâlnit ai râde, că deh, e caniculă și ar fi chiar avantajos nu?


Și nu era nimeni vinovat că ele inimile, înghețaseră ca să se protejeze, cu speranța că într-o zi vor avea șansa de a redeveni ceea ce au fost.


Ne îngheață ceea ce credem noi că ne protejează. Nu viața, să nu dăm vina pe viață. Ne îngheață mecanismele de protecție pe care le învățăm de mici. De la ceilalți copii, de la părinți, de la familie, iar unele le inventam singuri.


Dar dacă ți-aș spune că și inima mea a fost înghețată și așa pot să recunosc o altă inimă înghețată? Era ca o neputință de a-mi da voie să mă abandonez iubirii. De a mă bucura deplin de ceea ce trăiam. De a ieși din culoarul ales, din ramă, din cutie; vezi în câte chestii mă înghesuiam?


Și acum n-o să te întreb dacă inima ta e înghețată. Dar am să te rog să inspiri adânc și să îmi spui: cum îți simți inima? Ușoară? Ușoară spre greuță? Grea? Bolovan? Relaxează-te și mai inspiră o data întrebându-te: ce bucurie ai putea să îți faci azi? Bucuriile nu costă de multe ori nimic. Ai găsit? Inspiră adânc și încearcă să îți simti din nou inima. E puțin mai ușoara? Ieeei, bravo, ai fost inspirat.


Dar uneori inima grea rămâne grea și nu găsești bucurii pentru ca nu mai știi să le simți. Ești amorțit și totul în jur e ca o ceață în care te miști automat. Și nu mai ai puncte de reper în afara anilor care trec cu repeziciune. Cum, iar vine Revelionul? Am glumit, stai, încă nu vine

.

Fă inventarul poverilor din spate. Da, da, cât din ce nu e al tău cari? Câte poveri, câte griji, cât zbucium? Cât de greu atârnă neputințele altora, eșecurile? Câte lacrimi cari după tine? Lacrimi pe care nu ți-ai dat voie să le verși pentru că ești puternic? Tristeți pe care nu ai îndrăznit să le trăiești ca să nu superi pe nimeni? Le-ai pus in sertarul cu: ,pentru când îmi permit’ și ți-ai afișat masca surâzătoare, acceptată de ceilalți?


Hai să ne mai uităm, ce te chinui să ascunzi? Te simți cumva neacceptat, nevalidat, necorespunzător și alte chestii cu ,ne’ care atârnă greu în bagaj?


Sau ești copleșit de viața pe care o visai aventură dar s-a dovedit doar un țarc închis din care lumea se vede din când in când în vacanțe?


Cântărește-ți poverile, le-ai cărat demult, pe undeva ți-au dat un sens, dar ți-au luat mai multă putere decât ți-au dat. Uită-te bine, pe cine cari? Hotărăște ce poți arunca chiar acum. Până îți numeri răspicat până la trei. Și renunța la simbioza cu aceste poveri știute sau neștiute. Renunță să te martirizezi prin ele. Renunță să trăiești prin ele.


Mai e ceva ce ai putea arunca?


Și privește spre tot ceea ce nu vrei să arunci azi, (pentru că nu poți, pentru că numai tu poți, pentru că așa e filmul) și alege să porți aceste poveri. Nu te mai lăsa cocârjat, aproape în genunchi de greutăți de care nu ești conștient. Alege să le porți cu generozitate, de parcă în spatele tău îți mai crește o inimă.


În clipa în care nu te mai simți rob ci liber, ești deja pe cărarea spre tine. E o călătorie în care inima ta se dezgheață încet.


Ai reușit? Inspiră acum adânc , până numeri la zece dacă poți.


Cum e, inima ta?


Catrinel Rus



Imagine de tirppala0 de la Pixabay


  • White Facebook Icon