Nu mai avem timp? Ba daaaa... timp avem, din belșug acum. Dar dacă zilele sunt parcă trase la indigo atunci care e folosul? Și nu scriu în ideea că faci același lucru în fiecare zi. Nu. Care e senzația de la sfârșitul unei zile? Că a mai trecut o zi la fel? O zi care se pierde cu ușurință în maldărul zilelor trecute?
De îți sunt zilele trase la indigo, nu ca activitate ci ca stare, înseamnă că te scufunzi încet în automatisme. Îți amintești cum spuneai înainte că nu ai timp de tine pentru că... nu ai timp? Și ghici? Nici acum nu ai, așa-i? Acum poți sta până noaptea târziu, pentru că în sfârșit nu te mai terorizează gândul alarmei de dimineața. Poți să lași zilele să treacă în ritmul lor, poți să te lași trăit de emisiuni sau filme, de o dulce si binemeritată lene sau dimpotrivă, să fii atât de prins în vâltoarea familiei încât să nu mai știi pe ce lume ești. Consumatorii externi de putere și-au schimbat doar numele.
Aceeași Mărie cu altă pălărie.
E adevărat, am scris că avem timp din belșug. Timp este. Dar este timp care se scurge din viața noastră a tuturor. Indiferent de ce se întâmplă în exterior. E Viața pe care alegi să o trăiești într-un nou context. E despre ce alegi să construiești. Sau despre cum alegi doar să constați că timpul trece.
Amintește-ti doar asta: e vorba de viața ta. De timpul tău pe acest pământ.
Suntem așa de obișnuiți să ne lăsăm prinși în angrenaje străine care să ne fure din viață, încât capitularea poate veni și acum tiptil, fără să ne dăm seama.
Așa că ce ar fi să ne uităm seara spre ziua care tocmai a trecut? Ai fost fericit, ai iubit, ai dăruit, ai primit, ai crescut? Ai trăit recunoștința, ți-ai luminat ceva în minte, în inimă? Chiar și o picătură contează. Pentru că se va aduna picăturii de mâine sau de poimâine.
Și când limitarile care ni se impun azi, vor fi trecut într-un fel sau altul, vom avea provizii pentru acea altfel de viață care va veni.
Si mare nevoie vom avea de ele.
Catrinel Rus
Imagine de PublicDomainPictures de la Pixabay