Nimeni nu e perfect așa cum nimeni nu e defect. Perle prinse într-un șirag, fiecare ascunzând durerea și pierderile prin care a trecut ca să ajungă la frumusețea zilei de azi, fiecare având propria strălucire. Nici una mai grozavă sau mai orbitoare decât cealaltă. Iar uneori chiar imperfecțiunile ne dau farmecul.
Pentru ca mai avem de luptat, de lucrat, de îmbrățișat. Și de iubit. În primul rând pe noi.
Ce ai putea face diferit azi ? Amintește-ți și numară pe degete de câte ori in ultimele zile ai simțit prezentul în fiecare celulă din corp, ca pe o experiență extraordinara și ca pe un mare Dar? De cate ori ai simțit, ai trăit, ai gustat, ai îmbrățisat din adâncul inimii tale? Ai ajuns la zece cu numaratoarea? E grozav, te afli printre cei norocoși :-). Ai ajuns doar la unu? N-ai găsit încă nimic? E vremea atunci să începem o călătorie. Dacă vrei si tu bineînțeles.
De multe ori ne apărăm ceea ce cunoaștem cu zeci de argumente; chiar dacă nu ne place ceea ce trăim, e ceva cunoscut. E ceva-ul cu care ne identificăm și care aparent nu ne mai cere nici un efort.. in afara efortului de a trăi permanent cu uzura pe care ți-o aduce nemulțumirea, frustrarea, lipsa libertății, lipsa iubirii (de sine in primul rând) lipsa puterii (interioare). Ne spunem povestea cu la mine nu se poate pentru că.. si pentru că.. și devenim cei mai buni avocați ai rolului nostru de victimă.
Am tot auzit în ultimii ani că lucrând si remodelându-te prin dezvoltare personală, workshopuri si terapii se vor schimba (in bine evident) și cei din jur. Ce se schimbă in primul rând e iubirea care incepe să curgă din tine spre ei, pacea ta, echilibrul tău. Oamenii reacționează la ce emani tu, la susținerea ta de a fi ei inșiși. Și cu timpul iși găsesc propriul punct zero. Sau nu. Dar nu va mai fi lupta ta.
Ce zici? Facem primul pas?
Catrinel Rus
Comments